Monaco, o destinație exclusivistă, dar relaxantă

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Monaco, o destinație exclusivistă, dar relaxantă

Mesaj Scris de lucib la data de Vin Apr 12, 2013 3:43 pm

Într-o regiune muntoasă de pe țărmurile Mediteranei, la 13 km nord-est de Nisa și 16 km de frontiera franco-italiană, se află Principatul Monaco, a doua cea mai mică țară din lume (după Vatican), și cea mai dens populată (cei 36371 locuitori ocupând o suprafață de doar 2,02 kmp).

PIB-ul acestei țărișoare exclusiviste este exprimat într-un interval destul de larg - estimările variind între cca. 66000 și cca. 153000 USD/locuitor (probabil ca urmare a faptului că, având de-a face cu un paradis fiscal, numeroși potentați își stabilesc reședința fiscală în principat pentru scurte perioade, când doresc evitarea impozitării din țările lor de origine).

În orice caz, într-un clasament al celor mai bogate țări, din perspectiva PIB-ului pe cap de locuitor, Principatul Monaco ocupă, în cel mai nefavorabil caz, a patra poziție, iar în cel mai favorabil, cea de top (interesant este că topul este ocupat tot de țări de dimensiuni mici, precum Qatar, Liechtenstein sau Luxemburg, cheia succesului lor reprezentând-o, după caz, fie impozitele mici, fie un sector bancar extrem de competitiv.

Principatul monegasc nu este doar un paradis fiscal în sensul juridic al termenului ci, am putea spune, un veritabil paradis terestru - pentru cei care își permit costurile stabilirii într-una din cele mai exclusiviste comunități ale lumii (uneori, e nevoie de ani pentru a-și putea cumpăra o proprietate, în condițiile în care până și un "studio" (apartament cu o cameră, în terminologia franceză) se vinde cu sume de 900.000-1.000.000 euro)).

să precizăm că, Principatul Monaco e format din 4 districte/cartiere - Monaco-Ville, cel mai vechi dintre ele, unde își are reședința familia princiară Grimaldi, Fontvieille, La Condamine și Monte Carlo, celebru pentru exclusivistul cazino, dar și pentru cursele automobilistice, organizate începând cu 1929.

Însă nu e neapărat nevoie să fii multimilonar pentru a te bucura, pentru câteva ore, de atmosfera din probabil cel mai frumos oraș-stat al lumii. Luând autocarul din Marsilia, de care Monaco-ul e despărțit de un drum de cca. 4 ore, e posibil a vizita această destinație de vis și a te întoarce în aceeași zi - ceea ce am și făcut, fiind o ocazie pe care pur și simplu nu puteam să o ratez.

Mi-am început vizita în vestul principatului, în vechiul Monaco-Ville, ce adăpsotește palatul princiar (construit în 1191 ca avanpost genovez, va fi cucerit de Casa Grimaldi în 1297, care îl va locui, neîntrerupt, până în prezent). Aici am traversat parcurile superbe, îngrijite la perfecțiune, fiecare frunză și fiecare ramură fiind parcă desenată de un arhitect, mediul natural fiind personalizat și înfrumusețat la extrem - fără însă a-și pierde din naturalețe, bunul-gust fiind literă de lege practic oriunde în Principat. Desigur, și climatul mediteranean își are meritul său, vegetația specifică zonelor aride creând un contrast plăcut ochiului cu albastrul parcă ireal al mării.

De pe faleză se deschide, înspre vest, o priveliște cât se poate de interesantă spre Fontvieille, cel mai nou district monegasc: blocuri-vilă dotate cu propriile heliporturi - și nu a fost deloc greu să surprind două elicoptere în același cadru, alături de câteva yahturi de agrement. Tot de aici, însă de pe latura estică a promontoriului, putem admira una din panoramele clasice - rada portului în prim-plan, flancată de Quai des Etats-Unis, parte a circuitului de Formula 1 și, în plan îndepărtat, blocurile de lux, ce continuă pe înălțimi (altitudinea urcă de la 0 la cca. 200 metri la o distanță față de țărm de doar 700 metri).

O senzație interesantă e a parcurge cu autobuzul (în sens invers, e drept) pista de Formula 1 (da, interesant este că, deși Monaco-ul e renumit pentru rezidenții săi multimilionari, de la piloți de curse, fotbaliști și actori la proprietari ai unor imperii financiare, observăm și numeroase elemente ale unei vieți "normale", cum ar fi un serviciu de transport public bine pus la punct, bufeturi unde poate fi servită o pizza contra sumei de 11 euro (absolut rezonabilă dacă ne gândim în ce companie selectă ne aflăm).

De asemenea, pentru imaginea exclusivistă a Monaco-ului, asociată cu automobile de lux precum Ferrari, Maserati sau Porsche - care pot fi văzute din abundență pe străzi - există surprinzător de multe automobile "de buget", precum Renault Clio sau Ford Fiesta, imagini care destind atmosfera care ar risca altfel să devină copleșitoare (deși interesant este că am avut o senzație mult mai relaxată decât în zonele selecte ale Bucureștiului, unde cetățenii țin mai mult să-și afișeze statutul social).

Atmosfera capătă însă un aer de boemă decadentă în Piața Cazinoului, dominată de... Hotel de Paris și de o oglindă gigantică, montată într-un scuar. Și aici, m-a surprins faptul că reperul de renume mondial, cazinoul, deși extrem de elegant, nu este nici pe departe o clădire impresionantă prin dimensiuni. Dacă fotografierea în interior nu este permisă, am fost plăcut surprins de faptul că accesul nu e rezervat elitelor - fiind suficientă cumpărarea unui singur jeton de joc în valoare de 10 euro pentru a admira interioarele acestuia (chiar dacă suma este îndestulătoare doar pentru o încercare la jocurile mecanice Wink) ).

Nu departe în spatele cazinoului, se află însă unul din cele mai spectaculoase repere ale principatului - cel puțin pentru împătimiții sporturilor cu motor: acul de păr de la capătul Avenue de Princesse Grace și începutul Avenue des Spelugues, ce face deliciul spectatorilor în timpul curselor de formula 1, când piloții se înscriu într-un viraj cu vizibilitate minimă la viteza maximă compatibilă cu menținerea aderenței.

Am avut șansa de a surprinde un Ferrari înscriindu-se în acul de păr... în urma unui Citroen C4 - încă o dovadă a faptului că, deși aparențele sunt ale unei lumi ultra-elitiste, și clasa de mijloc e bine reprezentată în Principatul Monaco.

Pot spune că am avut într-adevăr o ocazie unică - și deși am petrecut doar cca. 3 ore și jumătate pe tărâm monegasc, fiecare clipă a meritat pe deplin. Evident, nu puteau lipsi fotografiile, pe care le-am realizat cu HP 945-ul meu de la acea vreme... însă ce altceva aș putea recomanda pentru fotografierea într-o asemenea destinație, decât noul aparat compact cu senzor full-frame și optică Zeiss de la Sony, DSC-RX1?

Monte Carlo, vedere din Monaco-Ville:


Mediterana, vedere din Monaco-Ville:


Elicoptere și yahturi spre Fontvieille:


Piața Cazinoului:


Ferrari părăsind acul de păr:
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Monaco, o destinație exclusivistă, dar relaxantă

Mesaj Scris de C.Arsene la data de Joi Mai 02, 2013 1:45 am

Eşti un norocos că te-ai putut da prin Monaco, cum se zice. sunny

Puncte de interes şi de luat fotografii sunt peste tot, nu trebuie să le cauţi.

Poţi astfel fotografia, în această ordine:

1. blonde cu bunici, intrând în hoteluri de 5 stele
2. bunice la terase, singure, sau bunice cu bunice
3. 1 Ferrari, 2 Mercedes, 3 Audi, una după alta
4. Şi, în final, peisaje superbe şi un loc întreţinut ca la carte

C.Arsene
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 73
Points : 171
Join date : 18/04/2013

Vezi profilul utilizatorului http://www.calatorie-fotografie.net

Sus In jos

Re: Monaco, o destinație exclusivistă, dar relaxantă

Mesaj Scris de lucib la data de Mar Mai 14, 2013 1:30 pm

Uite, exact cum spui tu că e m-am așteptat să fie Monaco-ul... și am fost plăcut surprins de faptul că fenomenul "pițiponcelii de Dorobanți", dacă îmi e permis termenul, nu e nici pe departe atât de pronunțat.

Din contră, noi, provinciailii din Europa de Est, suntem cei care trebuie să facem caz de orice obiect la care acum am ajuns prima dată și să ne credem buricul pământului - "Sunt unică și inconfundabilă, la fel ca toate prietenele mele", după cum sună o butadă pitzi altfel frapantă tocmai prin absurditatea sa.

Ne credem fabuloși pentru că ne-am cumpărat ultimul model de Samsung Galaxy S4, sau de televizor 4K, de 213 cm, cu preț de garsonieră. Și ne place să le scoatem celorlalți ochii cu noile noastre "jucării" (o practică frecventă și între fotografi, din păcate).

Tocmai aceasta însă mi-a plăcut la monegasci: oameni care și-ar permite cu ușurință incomparabil mai mult decât orice român, probabil cu excepția magnaților fotbalului și ai petrolului, preferă să ducă o viață bună, dar discretă, fără să transpară în spațiul public excesele societății noastre puternic manelizate. M-am simțit semnificativ mai bine și mai destins în Monaco decât în Mamaia noastră cea plină de "arfe" bounce .
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum