Tokina 12-24 și 11-16, obiectivele recomandate când peisajul refuză să încapă în cadru

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Tokina 12-24 și 11-16, obiectivele recomandate când peisajul refuză să încapă în cadru

Mesaj Scris de lucib la data de Joi Apr 11, 2013 3:45 pm

Tocmai ai ajuns în fața obiectivului turistic pe care visai să-l vizitezi de mic copil. Acesta e chiar în fața ta, la câteva zeci de metri distanță, lumina bate pe el din direcția potrivită, cerul e senin, presărat doar de câțiva norișori pufoși, care completează atmosfera. Fiind încă dimineață, nici nu sunt prea mulți turiști care să îți strice cadrul... și totuși pozelor parcă le lipsește ceva pentru a deveni niște fotografii memorabile.

Acel ceva e, de multe ori, faptul că ai încadrat prea strâns, tăind baza clădirii, sau ai fost nevoit să înclini aparatul pentru ca aceasta să încapă în întregime în cadru... sau, pur și simplu, compozița nu are loc să respire. Îndepărtarea de subiect ar putea fi o soluție, însă există riscul ca astfel să ne apară în cadru obiecte nedorite, precum cablurile sau mașinile, sau ar trebui să ne îndepărtăm de trotuar, ajungând pe partea carosabilă.

Soluția o constituie, evident, utilizarea unui obiectiv superangular (wide-angle). Focala scurtă a acestuia (începând de la 11-12 mm) ne va conferi un unghi de cuprindere impresionant (104 grade pe diagonală la focala de 11 mm pentru Tokina 11-16, față, de exemplu, de obiectivul kit 18-55 mm, care are un unghi de cuprindere de doar 76 grade, la 18 mm).

Vom putea astfel încadra cu ușurință subiecte de mari dimensiuni, chiar de (foarte) aproape. Fotografia de arhitectură capătă literalmente noi valențe cu un superangular pe aparat. Pur și simplu, nu mai suntem constrânși de limitările unghiului de cuprindere, iar senzația avută este că ne aflăm într-un spațiu grandios, cu o deschidere impresionantă.

Desigur, va trebui să ne concentrăm compozițiile pe scene de ansamblu, obiectivele ultra-wide pretându-se cel mai bine la fotografia de peisaj (fie el natural sau urban), sau la fotografia de interior - când dorim surprinderea unei întregi încăperi, nu doar a unui detaliu al acesteia - care nici nu ar reda altfel atmosfera avută în spațiul respectiv.

Aici, diafragma deschisă, de f/2,8, a obiectivului Tokina 11-16 ne este de mare ajutor, nefiind nevoie să lungim deranjant de mult timpul de expunere în interioarele mai întunecoase. Să precizăm că focala scurtă mai are un avantaj: vom putea fotografia din mână la timpi mult mai scurți - chiar de 1/10 sec. dacă avem o mână fermă - fără să riscăm apariția neclarității de mișcare. De asemenea, câmpul de profunzime este cel mai extins la focalele scurte, astfel încât avem posibilitatea - precum pe aparatele compacte - să cuprindem întreaga scenă în planul de claritate.

Un alt avantaj al fotografierii cu un obiectiv ultra-wide este că, având mai mult spațiu în jurul reperului central, vom putea îndrepta mai ușor imaginea, sau vom putea decupa exact ceea ce ne interesează, fără însă să riscăm să pierdem detalii relevante.

Trebuie totuși să avem grijă la distorsiunile de tip butoi ce pot apărea în cazul în care fotografiem de (mult) prea aproape - de la câteva zeci de centimetri la 1-2 metri. Astfel, deși aceasta ar fi distanța recomandată pentru a fotografia un bust, nu este deloc recomandabil să folosim obiective superangulare pentru portrete - decât în cazul în care dorim deliberat caricaturizarea acestora.

Pentru mai multă versatilitate, putem alege obiectivul Tokina 12-24 (2630 lei în oferta F64, deci cu 369 lei mai ieftin decât 11-16). Acesta ne va permite să jonglăm mai mult cu focalele, oferindu-ne, la nevoie, acces și la cele de uz general, de peste 18 mm, nemaifiind astfel nevoiți să schimbăm obiectivele atât de des. Acest lucru vine cu prețul pierderii unei trepte de diafragmă (f/4 față de f/2,Cool și a unui milimetru la capătul cel mai scurt al focalei (unghiul de cuprindere scăzând de la 104 la 99 grade).


Ambele obiective permit însă realizarea unor fotografii urbane excelente, după cum puteți vedea mai jos:

Tokina 11-16:




Tokina 12-24:


avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Tokina 12-24 și 11-16, obiectivele recomandate când peisajul refuză să încapă în cadru

Mesaj Scris de lucib la data de Lun Apr 15, 2013 5:03 pm

Update: puteți vedea mai multe imagini realizate cu Tokina 11-16, precum și citi o serie de impresii din timpul unei plimbări prin centrul Clujului, pe http://fotografiecluj.blogspot.com/2013/04/la-pas-prin-cluj-cu-tokina-11-16.html.
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum