Filmul Kodak T-Max P3200, sau cum să fotografiem fără trepied, în spații slab luminate

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Filmul Kodak T-Max P3200, sau cum să fotografiem fără trepied, în spații slab luminate

Mesaj Scris de lucib la data de Joi Ian 22, 2015 2:45 am

În ziua de azi, a face poze într-o biserică întunecoasă, sau după lăsarea serii, pe o alee slab luminată, nu mai reprezintă ceva neobișnuit: DSLR-urile full-frame ne permit să fotografiem fără probleme la sensibilități ISO impresionante, astfel încât un cadru la ISO 4000 pe un Nikon DF contemporan va arăta mai bine decât unul realizat la ISO 400 cu un D70 din urmă cu zece ani.

Vă veți întreba probabil cum era rezolvată această problemă în era filmului, când sensibilitățile uzuale erau de ISO 100-200, iar filmele cu valori ISO de 400-800 erau unele din cele mai avansate ce puteau fi găsite pe piață. Nu întâmplător spun "unele din cele mai avansate", întrucât așa cum în prezent există aparate cu senzori performanți, ce permit fotografierea la sensibilități ISO mari, dar au un preț pe măsură, de peste 10.000 lei, la fel stăteau lucrurile și în era filmului: fotografii de presă și sport foloseau filme performante, cu prețuri pe măsură, dar care permiteau fotografierea la ISO 3200.

Din experimentele mele cu un film Kodak T-Max P3200, am constatat că această valoare ridicată a sensibilității este suficientă, cu un obiectiv luminos, pentru a fotografia din mână la timpi de 1/30-1/45 într-o biserică întunecoasă, 1/60-1/90 într-un interior slab luminat, sau chiar 1/90-1/125 pe o stradă cu un sistem de iluminat public adecvat.

Timp de mai bine de patru luni, am plimbat cu mine ori de câte ori se anunța perspectiva de a fotografia ceva interesant în alb-negru pe timp de noapte și în lumină slabă SLR-ul Nikon F55, încărcat cu probabil ultima rolă de film Kodak T-Max P3200 aflată de vânzare la Cluj (am cumpărat-o în primăvara lui 2014, contra sumei de 35 lei, lucru pe care nu îl regret deloc, ulterior aflând că filmele ISO 3200 au fost scoase din producție în anul 2012, cei de la Kodak plângându-se de vânzările prea slabe, raportate la costurile mari de producție, odată cu tranziția profesioniștilor spre digital).

Costurile nu sunt însă prea mari pentru un pasionat de lomografie: oricum, fotografiezi doar cadrele cele mai atent gândite pe film, când știi sigur ce dorești să obții. Iar a putea fotografia pe timp de noapte din mână, la timpi scurți de expunere, e un avantaj mai mare decât ar părea la prima vedere: într-adevăr, putem folosi timpi lungi de expunere pentru fotografia de arhitectură - dacă instalăm aparatul pe un trepied - însă în acest caz nu vom putea fotografia oamenii în mișcare, care vor fi înfățișați ca niște apariții diafane, fantomatice.

Mulțumită unui film pentru fotografia de noapte, precum Kodak T-Max P3200, acest lucru nu mai e o problemă, după cum puteți vedea în cadrele de mai jos, toate realizate în condiții precare de iluminare.


Interiorul Catedralei Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului" din Cluj-Napoca. Vizitatorii sunt clar vizibili, ceea ce dă scară umană scenei (cunoscut fiind că e mai ușor să apreciezi dimensiunile unui spațiu atunci când în scenă apar câțiva oameni, putându-ne raporta la statura acestora).


O decorațiune din noaptea de Halloween, din vitrina unui bar. Deși cadrul e static prin natura sa, ar fi fost cel puțin nepractic a instala un trepied pentru a-l fotografia folosind un film obișnuit.


Lansarea unui lampion zburător - o scenă tipic nocturnă și care presupune viteză de reacție, lampionul luând rapid altitudine. Aici m-am lovit cu o problemă tehnică la scanarea filmului: deși întreg lampionul apărea în cadrul de pe film, aplicația Epson Scan tinde să ignore zonele prea întunecate, neidentificând corect dimensiunile cadrului - de unde și ciuntirea marginilor acestuia.


Tunelul de sub zidurile cetății Alba Iulia. Acesta fiind extrem de îngust, instalarea unui trepied ar fi fost nepractică, blocând complet accesul altor vizitatori... din fericire, folosind un film ISO 3200, fotografierea din mână nu mai constituie o problemă.


...și, pentru final, un instantaneu stradal de la un târg de produse tradiționale organizat de Crăciun. Cum înserarea se lasă repede pe timp de iarnă, suntem nevoiți să fotografiem în condiții de noapte chiar și la orele 17:30-18, astfel că realizarea portretelor "furate" ar fi imposibilă la timpi lungi de expunere. Însă, mulțumită sensibilității ridicate a filmului Kodak P3200, am putut fotografia la un timp de 1/90 sec., ceea ce, la f/2,0 mi-a permis obținerea unei imagini expuse echilibrat.

Constatăm așadar că un film cu sensibilitate ridicată prezintă numeroase avantaje pentru situațiile în care lumina ambiantă e insuficientă... totul e să mai găsim astfel de filme pe piață, în condițiile în care cei de la Kodak au încetat producția în urmă cu trei ani...


In cazul in care imaginile nu sunt incarcate corect, dar si pentru a vedea mai multe din fotografiile mele pe film, va invit sa vizitati profilul meu de pe site-ul Lomography, https://www.lomography.com/homes/lucicj

avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum