Promoție F64 - Pe 9 octombrie, ne jucăm cartea de 13 ani!

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Promoție F64 - Pe 9 octombrie, ne jucăm cartea de 13 ani!

Mesaj Scris de lucib la data de Mier Oct 08, 2014 1:58 pm

Ediția de anul acesta a Black Friday se apropie cu pași repezi... au rămas mai puțin de 8 sătămâni până la ultima vineri a lui noiembrie, moment în care cea mai mare campanie de reduceri de peste an dă startul sezonul cumpărăturilor de Crăciun.

Și, întrucât un astfel de moment atrage, după toate estimările, vânzări cât în trei luni obișnuite la un loc (și nu, nu e vorba de o hiperbolă de tipul celor folosite în basme), promoțiile de Black Friday trebuie pregătite din timp. Astfel după ce în 2012 toți marii ofertanți s-au confruntat că căderi ale server-elor asediate de pasionații shopping-ului online, în 2013, atât F64, cât și ceilalți mari juători de pe piață, și-au pregătit din timp terenul, organizând unele promoții de mai mică anvergură, la un număr limitat de produse, cu suficient timp înaintea "serii celei mari" (dacă mi-e permisă referința la filmul cu același nume) a Black Friday-ului, încât să poat fi soluționate din timp toate chestiunile tehnice necesare.

V-am relatat anul trecut despre promoția organizată pentru a celebra 12 ani de la înființarea F64 Studio. Un an mai târziu, cel mai mare distribuitor de echipamente fotografice din România revine în forță, cu promoția Pe 9 octombrie, ne jucăm cartea de 13 ani.



Promoția va avea loc în perioada 9-12 octombrie 2014... spun "va avea" pentru că, la ora la care scriu aceste rânduri (00:45), contorul ce marchează debutul campaniei de reduceri a fost deja amânat de trei ori, cu câte 15-20 minute, astfel că, deși suntem deja pe 9 octombrie, pare-se că vom mai avea de așteptat cel puțin 12 minute...

Veți spune că nu e mult, și nici nu e, în valori absolute. Problema e că atunci când așteptăm cu sufletul la gură - în unele cazuri, timp de luni întregi - aparatele mult-visate, din care sunt disponibile la prețul redus până la 10-20 bucăți, viteza de reacție și succesul în a vedea primii produsele la reducere pot face diferența dintre a face achiziția și a rămâne sub semnul lui "și dacă ar fi fost...".

Pe de altă parte, e mai bine ca distribuitorii să rezolve toate problemele tehnice înaintea demarării unei campanii atât de așteptate de comunitatea de pasionați, încât să nu apară frustrări determinate de prăbușirea server-elor fix când ne era lumea mai dragă (sau, după cum o spuseseră cu umor cei de la F64 la Black Friday 2012, "Ni s-a ars o liță" Very Happy ).

Rămâne așadar să vedem ce surprize ne-au pregătit cei de la F64 Studio pentru aniversarea celor 13 ani de la înființarea companiei... și, mai ales, să vedem ce promoții ne vor pregăti în lunile următoare.
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Promoție F64 - Pe 9 octombrie, ne jucăm cartea de 13 ani!

Mesaj Scris de lucib la data de Joi Oct 09, 2014 1:59 am

Update: dacă în cazul Black Friday, sunt disponibile cantități limitate de produse la prețurile promoționale, pare-se că aniversarea F64 e o ocazie excelentă de a ne întregi trusa foto, fără a risca să rămânem pe dinafară: reducerile sunt oferite sub forma unor voucher-e, ce pot fi folosite pentru a face cumpărături de pe site-ul F64.

Voucher-ele oferite în campanie au valori de 13, 26 sau 39% din valoarea produsului cumpărat, putând fi folosite, în perioada lor de valabilitate (20-30 octombrie 2014), pentru a achiziționa orice produse de pe site-ul F64.

Spre exemplu, ne putem achiziționa un obiectiv fisheye Samyang de 14 mm f/2,8 pe montura Nikon, la prețul de 1449 lei, urmând a primi un voucher de 13% din valoarea acestuia (188 lei).

Cu o reducere de 26% merită să ne cumpărăm, de exemplu, un Nikon D7000. Astfel, vom primi un voucher de nu mai puțin de 779 lei (prețul aparatului fiind 2999 lei), sumă considerabilă, de care chiar vom simți că ne putem cumpăra câte ceva.

Voucher-ele de 39% se acordă pentru unele aparate mirrorless și compacte avansate (probabil acestea fiind mai greu vandabile, dar aducând o marjă mai mare de profit), dar și pentru echipamente de studio. Cei pasionați de acest gen de fotografie, sau cei care realizează fotografii ale absolvenților, s-ar putea orienta spre un set de blitz-uri de studio accesorizate complet Elinchrom BRX 250/250 (4249 lei, prețul de listă F64), voucher-ul de 1657 lei fiind suficient chiar și pentru un DSLR entry-level (deși mă îndoiesc că un fotograf profesionist și-ar cumpăra un astfel de model).

Dacă stăm să socotim, reducerile sunt comparabile cu cele de Black Friday... și, în fond, din momentul în care ne-am cumpărat un DSLR puțini sunt cei care se vor limita la ceea ce au primit în pachetul de achiziție... posibilitățile de extensie sunt pur și simplu prea tentante Wink .
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum