Trecerea norilor pe cer, fotografiată cu filtrul cu densitate neutră Hoya NDX400

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Trecerea norilor pe cer, fotografiată cu filtrul cu densitate neutră Hoya NDX400

Mesaj Scris de lucib la data de Sam Mai 03, 2014 4:02 pm

De regulă, când fotografiem norii trebuie să folosim un timp scurt de expunere, pentru a evita ca vântul să le imprime o ușoară neclaritate de mișcare, stricând aspectul pufos, dar în același timp bine conturat al vălătucilor de vapori de la mare înălțime. Ideal ar fi să menținem timpul de expunere undeva la 1/125-1/200 sec., timpi mai lungi afectând claritatea imaginii noastre.


Toate 30 cadrele ce compun panorama de mai sus au fost realizate la 1/125 sec., f/11, ISO 100.

Dacă e să folosim timpi mai lungi de expunere, decât să obținem o imagine inexpresivă, cu o claritate aproximativ acceptabilă, mai bine să ducem lucrurile la extreme, folosind timpi lungi, de ordinul zecilor de secunde, sau chiar trecând de un minut, pentru a surprinde mișcarea norilor pe întinsul cerului.

Concret, orice discontinuități de pe suprafața lor, câte un petec de cer senin sau vreo gaură prin care pătrunde lumina soarelui, își vor schimba poziția în permanență, mai repede sau mai încet, funcție de viteza vântului. Ne putem folosi de acest lucru în mod creativ, pentru a obține niște dâre de mișcare care să imprime imaginii noastre un plus de dinamism extrem de binevenit, dat fiind aspectul altfel mohorât, neinteresant, al zilelor puternic înnorate.

În acest scop, vom monta pe obiectivul nostru un filtru cu densitate neutră (ND), grație căruia vom împiedica lumina în exces să pătrundă pe senzorul fotosensibil. În acest scop, am folosit un filtru ND Hoya cu factorul de întunecare 400x,  Hoya NDX400, conceput pentru obiectivele cu filet de 52 mm.

Puteți vedea mai jos rezultatul unei expuneri de 53 secunde:


...sau al uneia de 162 secunde:

Principala dificultate în cazul acestui gen de fotografie este cum să echilibrăm corect expunerea pentru suprafața de cer și pentru cea de pământ, astfel încât să nici nu "ardem" cerul (am pierde din cadru tocmai norii care îi conferă spectaculozitatea), nici să nu cufundăm pământul într-o mare de negru. Întrucât fotografiem de pe trepied, tot ce trebuie este să tragem două cadre, cu expuneri diferite, una pentru nori și cealaltă pentru a evidenția detaliile de pe suprafața solului (eventual, putem să demontăm filtrul ND pentru acest cadru), sau la nevoie, să prelucrăm fișierul RAW de două ori.

În cele ce urmează, vă mai prezint câteva cadre, realizate în zile diferite (pentru a obține rezultate cât mai interesante, trebuie să experimentați, mai ales că realizarea acestui gen de cadre consumă destul de mult timp):


90 sec., f/22, ISO 100


În cazul panoramelor, întrucât în modul de expunere Bulb nu putem stabili exact durata expunerii, va trebui să stăm noi cu ochii pe ceas, pentru a fi siguri că nu obținem cadre cu expuneri mult prea diferite (o variație de 10-12 secunde, de la un timp de referință de 90 secunde, e acceptabilă).

...și, dacă avem noroc, cerul ne poate oferi un spectacol cu adevărat impresionant:

Totul e să așteptăm cele 124 secunde necesare pentru imortalizarea lui... și, desigur, să avem filtrul ND pe obiectiv.
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum