Filtrul de polarizare, accesoriu indispensabil în fotografia de peisaj

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Filtrul de polarizare, accesoriu indispensabil în fotografia de peisaj

Mesaj Scris de lucib la data de Mier Mar 13, 2013 6:19 am

Circulă o vorbă între fotografi, cum că orice lumină care nu ajută la formarea imaginii, îi dăunează.
Tocmai din acest motiv, probabil ați observat că teleobiectivele utilizate de fotografii de sport (precum Canon 800 mm seria L dispun de parasolare de lungimi comparabile cu obiectivele de uz general. Parasolarul este excelent la a împiedica pătrunderea în obiectiv a luminii din alte surse decât cea de pe direcția de fotografiere, însă tot lasă un aspect nerezolvat - cel al luminii parazite, reflectate de subiect pe alte direcții decât cea perpendiculară pe obiectivul nostru (lumina polarizată).

Pentru a corecta această deficiență, putem apela la filtrul de polarizare, care va putea elimina, în tot sau în parte, după cum vom considera necesar, lumina polarizată care ne-ar altera altfel calitatea imaginii finale. Iar în condițiile în care lumina solară este cea mai puternic polarizată, la fel fiind cazul suprafețelor de pe care aceasta se reflectă - precum apa sau metalul automobilelor - vom avea un avantaj clar dacă utilizăm filtrul de polarizare la fotografierea peisajelor (pe timp de zi, evident), atât a celor înfățișând suprafețe mari de cer, cât și ochiuri de apă, dar și la fotografierea comercială - în parcurile auto, spre exemplu.

Pe obiective precum Nikon 18-105, 70-300 sau 16-85, cu filetul filtrului de 67 mm, o alegere excelentă o reprezintă acest Hoya de la F64 (ca utilizator îndelungat al unui filtru no-name JYC, am avut ocazia să constat că acesta, deși își face treaba, are un efect totuși mai slab decât al soluțiilor "de marcă").

Efectele filtrului de polarizare (a cărui intensitate poate fi variată prin rotirea inelului frontal al acestuia) va fi observabil imediat dacă:
  • dorim să fotografiem norii pe cer, sau orice subiecte cu suprafețe de cer ca fundal. Vom observa că putem intensifica nuanța de albastru a cerului, fără a mai fi nevoiți să umblăm la reglajele temperaturii de culoare a imaginii finale; în plus, efectul va fi mult mai natural
  • dorim să potențăm verdele vegetației - culoare la care, cel mai adesea, senzorii aparatelor digitale ar avea altfel dificultăți în a o reda corect
  • dorim să vedem clar printr-o suprafață de sticlă, sau prin apă. Vom putea astfel, spre exemplu, fotografia mult mai ușor peștii (deși, să nu uităm, există riscul ca aceștia să pară suspendați în neant, dacă nu includem un element de susținere în imagine)


Filtrul de polarizare, însă, aduce și un dezavantaj: împiedicând o parte din lumina ambientală să pătrundă în obiectiv, imaginea finală va fi mai întunecoasă pentru un același timp de expunere și aceeași diafragmă folosite. Va trebui astfel să compensăm acest lucru, supraexpunând 1-1,5 trepte față de nivelul măsurat fără filtru. Pe filtrul JYC, am constatat că, pentru aceeași diafragmă de f/11, timpul de expunere s-a lungit, de la 1/400 sec. fără filtru, la 1/160 sec. cu filtrul înfiletat pe obiectiv.

Acest lucru însă poate fi și avantajos, spre exemplu seara, când am dori să lungim expunerea, dar nu dispunem de un costisitor filtru de densitate neutră (precum acest ND de la F64). În mod evident, nu vom putea lungi expunerea cu echivalentul a 9 trepte, dar uneori chiar și cele 1,5 trepte în plus pot fi de folos.

Mai jos, puteți observa efectele filtrului de polarizare, pe o fotografie înfățișând cartierul clujean Gheorgheni, pe care am realizat-o de curând: intensificarea albastrului cerului, contrastului general și a saturației culorilor - imaginea din stânga având un aer tern, pe când cea realizată cu ajutorul filtrului câștigând semnificativ în dramatism (niciuna din imagini NU a fost prelucrată la calculator).

avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Filtrul de polarizare, accesoriu indispensabil în fotografia de peisaj

Mesaj Scris de lucib la data de Lun Mai 13, 2013 1:21 pm

Filtrul de polarizare își poate dovedi pe deplin utilitatea nu doar în fotografia de peisaj, ci și la fotografierea automobilelor - unde nu doar că va da un plus de saturație, ci va elimina și reflexiile luminoase în exces.

Avem în vedere atât reflexiile de pe suprafețele metalice - care ar crea zone supraexpuse, clar indezirabile - dar și cele de pe suprafețele de sticlă (parbriz și geamurile laterale). Astfel, utilizând un filtru de polarizare vom putea vedea mai mult din interiorul unui automobil.

Găsiți mai multe detalii - și o imagine exemplificativă - în răspunsul la una din postările de pe forum: http://www.calatorie-fotografie.net/t91-am-gasit-masina-lui-mister-bean#126 .
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Filtrul CPL la fotografierea suprafețelor de apă

Mesaj Scris de lucib la data de Lun Mar 03, 2014 6:28 am

Filtrul de polarizare circulară (CPL) își dovedește utilitatea oricând avem de fotografiat scene în care avem lumină parazită sau subiecte care prezintă reflexii. Pe lângă nori, frunze și automobile, un alt subiect care beneficiază pe deplin de efectul de lumină polarizată îl reprezintă suprafețele de apă.

Astfel, dacă rotim progresiv filtrul de polarizare, vom observa că, de la un punct, scăpăm în mare măsură de reflexiile de pe suprafața apei, putând vedea clar în adâncime.

În acest mod, devin vizibile lucruri altfel ascunse aparatului de fotografiat și, în același timp, eliminăm un element care pune adeseori în dificultate exponometrul (luciul apei reflectând lumina către aparat, acesta ar avea tendința să subexpună, pentru a corecta ceea ce electronica sa ar percepe drept un exces de lumină). Folosind filtrul de polarizare, scăpăm de această reflexie, astfel că vom putea expune corect scena, fără alte dificultăți.

Trebuie totuși să nu uităm că filtrul nu reduce doar lumina parazită, ci are ca efect diminuarea întregii cantități de lumină ce pătrunde în obiectiv. Astfel, în funcție de marcă și model, vom constata că vom avea nevoie să supraexpunem cu una, până la două trepte, pentru a obține aceeași luminozitate a imaginii finale ca fără CPL. (Am constatat că no-name-ul JYC întunecă expunerea cu cca. 1 1/3 trepte, iar Hoya-ul de 67 mm, cu exact două trepte).

Pe timp de zi, în fotografia de peisaj, nu e neapărat un lucru rău faptul că va trebui să folosim expuneri mai lungi, cunoscut fiind faptul că o declanșare la timpi "cuminți", de 1/235-1/200 sec. uzează în mai mică măsură obturatorul aparatului decât declanșările la viteze mari de reacție (timpi de 1/3200-1/4000 sec.), când riscul ca lamelele acestuia să se blocheze crește simțitor, în special după rafale prelungite.

Mai jos, puteți vedea aceeași scenă lacustră, fotografiată fără și cu filtrul de polarizare circulară Hoya Pro Slim 67 mm:



După cum puteți observa, în prima imagine, realizată fără filtru, putem distinge mult mai puțin din fundul apei, senzația fiind asemănătoare celei în care am dori să fotografiem printr-o vitrină (da, și în acel caz filtrul de polarizare ne-ar fi util, pentru a atenua reflexiile nedorite).

Pe de altă parte, dacă dorim să folosim suprafața apei ca o oglindă, în care să se reflecte norii, va fi mai bine să dăm jos filtrul și să fotografiem scena așa cum am vedea-o cu ochiul liber (norii vor fi vizibili și în poza trasă cu filtru, însă ca urmare a atenuării reflexiilor, va exista un contrast oarecum nenatural între albul acestora și culorile întunecate de pe fundul lacului).

Vă las mai bine să trageți singuri concluziile, personal consider că merită să avem un filtru CPL la noi atunci când vizităm zone lacustre (imaginile de test au fost realizate la lacul Chinteni, din județul Cluj).
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Filtrul de polarizare, accesoriu indispensabil în fotografia de peisaj

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum