Canon lansează EOS 70D, cel mai nou DSLR cu ecran orientabil

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Canon lansează EOS 70D, cel mai nou DSLR cu ecran orientabil

Mesaj Scris de lucib la data de Joi Iul 04, 2013 5:47 am

Au trecut deja trei ani de la lansarea Canon EOS 60D, modelul de top al companiei japoneze destinat fotografilor entuziaști. Așa că a venit timpul lansării unui nou model, EOS 70D. Sau, mă rog, pre-lansării sale, acesta urmând a fi disponibil în România începând cu 29 august 2013, după cum anunță distribuitorul foto F64 (se estimează că va putea fi achiziționat la un preț de cca. 6000 lei).

Interesant este că noul Canon EOS 70D nu a fost gândit ca un concurent pentru modelul profesional cu senzor APS-C EOS 7D, însă există câteva caracteristici la care vârful de gamă al clasei medii va fi superior celui mai abordabil aparat profesional. Astfel, 70D are o rezoluție de 20,2 MPx, față de 18 MPx pentru 7D; sensibilitatea ISO maximă a 70D este de 12800 (extensibilă la 25600), pe când 7D are un maxim de doar ISO 6400 (să nu uităm însă că 7D a fost lansat în septembrie 2009).

Totuși, nu doar inginerii, ci și specialiștii în marketing au avut un cuvând în trasarea specificațiilor noului model: viteza de fotografiere în rafală a fost menținută cu o imagine pe secundă sub 7D (7 imagini, față de Cool, iar acoperirea vizorului optic este de 98% pe 70D, față de 100% pe 7D. E clară poziționarea pe piață: 7D a fost gândit pentru fotoreportaje (viteza declanșării în rafală indicând o predilecție pentru fotografia de sport); 70D e însă un aparat pentru fotografii neprofesioniști exigenți, care doresc să realizeze imagini de calitate expozițională și au cunoștințele necesare acestui lucru.

De altfel, 70D a fost gândit pentru o fotografiere în modul manual cât mai rapidă: dispune de două rotițe pentru controlul timpului de expunere și diafragmei (totuși, cu poziționarea specifică aparatelor Canon: una dorsală și una în partea superioară). Aparatul dispune de asemenea de un LCD secundar, pentru afișarea parametrilor expunerii - clar avem de-a face cu un aparat destinat entuziaștilor (aceste caracteristici neregăsindu-se pe modelele destinate începătorilor). În plus, în tradiția consacrată de 50D și 60D, EOS 70D dispune de un ecran principal orientabil, astfel încât să putem fotografia din unghiuri dificile - ca, de exemplu, deasupra capului sau, din contră, aproape de nivelul solului.

Până aici am avea de-a face doar cu îmbunătățiri minore, nu cu un produs complet nou. Există însă și câteva caracteristici care fac 70D să ridice mult ștacheta, atât față de vechiul model, cât și față de concurentul direct, Nikon D7100 (pe care l-am testat pe larg și despre care v-am prezentat mai multe într-o postare anterioară).

Astfel, 70D dispune de un ecran tactil, fapt ce va permite plasarea punctului de focalizare într-o manieră similară cu cea de pe camerele video; de asemenea, sistemul de focalizare cu 19 puncte e îmbunătățit astfel încât să permită o focalizare mai rapidă în modul Live View - corectând astfel una din principalele carențe ale DSLR-urilor, aparate optimizate în general pentru fotografierea prin vizorul optic și mai puțin utilizând LCD-ul pentru încadrare (această facilitate fiind introdusă în general pentru a mulțumi începătorii).

Că pomeneam de vizorul optic, acesta e însă cu adevărat revoluționar: împrumutând tehnologia Heads-Up Display din aviație, e posibilă aucm suprapunerea mai multor informații privind expunerea direct pe imaginea pe care o contemplăm prin vizor. Putem astfel  să ajustăm parametrii doriți fără să mai luăm aparatul de la ochi, ceea ce ne permite să observăm subiectul dorit neîntrerupt, crecând astfel șansa obținerii imaginii perfecte (vom aprecia acest lucru în special când fotografiem păsări - cu zborul lor impredictibil - sau, în general, orice scenă de acțiune).

Avem așadar de-a face cu un aparat ce aduce câteva îmbunătățiri semnificative, pe care eu unul abia aștept să-l pot testa, de îndată ce va fi disponibil la noi - moment în care voi reveni cu impresii și imagini.


Canon EOS 70D
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Canon lansează EOS 70D, cel mai nou DSLR cu ecran orientabil

Mesaj Scris de lucib la data de Lun Aug 26, 2013 7:25 am

Cei de la F64 mai aduc o veste bună pentru toți fanii Canon: lansând o precomandă cu achitarea unui avans de 10% din valoarea unui EOS 7D cu obiectivul kit în perioada 26 august-4 septembrie 2013, vă calificați pentru a primi cadou o tabletă Apple iPad Mini 16 GB WiFi. Aceasta urmează a fi livrată în perioada,  16-30 septembrie 2013.

Promoția este deschisă atât persoanelor fizice cu vârsta peste 18 ani care achiziționează un EOS 70D, cât și persoanelor juridice.  Practic singura condiție esențială pentru a primi bonus-ul constând în tableta Apple este de a achiziționa aparatul, achitându-i întreaga valoare în termenul stabilit de regulamentul promoției.

NB: Postarea de față reprezintă o știre cu caracter pur informativ, regulile de desfășurare a promoției și termenii și condițiile ce o guvernează fiind cele stipulate de Regulamentul oficial publicat pe site-ul F64: http://www.f64.ro/f444725/downloads/pt%20site/PROMO/Canon70D_iPad/Canon%2070D+iPadMini.pdf .

Din experiența personală, am constatat că prețurile de lansare ale unor produse ce includ diverse cadouri promoționale vor fi păstrate în lunile ce urmează... doar că fără a mai include cadourile respective. Astfel a fost cazul și cu concurentul direct al EOS 70D, Nikon D7100, care acum costă 4999 lei, același preț pentru care la lansare puteam primi și un obiectiv fix de 50 mm sau un zoom de uz general Sigma - funcție de distribuitor.

Așadar, dacă oricum plănuiați achiziția unui nou aparat în perioada imediat următoare, merită să profitați de promoție. Altfel, am observat că prețul de lansare scade cu câteva sute de lei după abia cca. 6 luni - moment în care deja vorbim de un produs matur pe piață.
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum