Barcelona, oraşul inimii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Barcelona, oraşul inimii

Mesaj Scris de C.Arsene la data de Dum Iun 16, 2013 1:24 am

Am plăcerea să vă prezint Barcelona, atât celor care au vizitat deja minunatul oraş, şi astfel pot rememora amintiri şi locuri, dar mai ales celor care vor să se ducă într-o vacanţă cât se poate de plăcută.
Aşadar, Barcelona este cunoscută în primul rând pentru bărbaţi, datorită fabuloasei echipe de fotbal (a cărui stadion merită vizitat), dar şi pentru încă neterminata Biserică Sagrada Familiastatuia lui Cristofor Columb care indică spre mare, vechiul port unde se găseşte cel mai mare Acvariu din zona Mediterană, Muzeul Artelor, bulevardele sale vibrante etc.





Barcelona este capitala Cataloniei, o provincie din nord-estul Spaniei. Oraşul se află pe coasta Mării Mediterane, la 160 km sud de munţii Pirinei, care reprezintă şi graniţa cu Franţa. Oraşul are o populaţie de aproximativ 1,6 milioane, dar este vizitată de aprox. 6 milioane de turişti anual.
Centrul istoric al oraşului este aproape plat, în timp ce oraşul modern se întinde pe dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine, ce aduc aminte de San Francisco.



O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul oraşului plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artişti de stradă, cafenele şi restaurante. Barcelona este un oraş cultural, viu, vibrant.
În apropierea portului vechi se află Muzeul Maritim care prezintă istoria vieţii din Marea Mediterană.


Arhitectul Antonio Gaudi, care a locuit şi a lucrat la Barcelona, şi-a lăsat amprenta asupra oraşului, iar printre faimoasele sale lucrări se numără Palau GuellParc Guell şi imens de complicata arhitectural, dar încă neterminata biserică Sagrada Familia, care este în construcţie din 1882, aşteptându-se să fie terminată până în 2020.




Barcelona este şi un loc unde se poate face shopping de voie sau atâta cât vă permite buzunarul. În cartierele moderne se găsesc sedii ale companiilor faimoase de modă.


Pentru a surprinde imagini spectaculoase ale oraşului şi ale Mării Mediterane va trebui să mergeţi pe dealul Montjuic, lângă port. Odată ajunşi sus, puteţi admira o veche fortăreaţă care mai demult supraveghea intrarea în port.


Fotografiile au fost făcute utilizând un aparat compact Sony Cyber-shot DSC-WX50 (16,2 MPx, obiectiv Carl Zeiss Vario Tessar, cu focala echivalentă 24-240 mm).

Pentru o experienţă de neuitat, vă recomand să alegeţi Majestic Hotel & Spa Barcelona. http://www.booking.com/hotel/es/majestic.ro.html?aid=364921

În rest, cred că vă veţi simţi bine în Barcelona. Să ajungeţi acolo şi e suficient. 
 
 

C.Arsene
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 73
Points : 171
Join date : 18/04/2013

Vezi profilul utilizatorului http://www.calatorie-fotografie.net

Sus In jos

Re: Barcelona, oraşul inimii

Mesaj Scris de lucib la data de Dum Iun 16, 2013 1:52 pm

Superb articolul tău despre Barça (să folosesc și eu formula de alint atât de dragă suporterilor FC Barcelona) Smile.

Măcar că nu am fost niciodată în Spania și recunosc că aveam unele dubii față de Barcelona, legate în special de activitatea hoților de buzunare -care, însă, presupun că 90% vorbesc româna, de unde și anti-reclama extraordinară pe care cred că o avem în Spania; deși, că veni vorba, în Italia am întâlnit o atitudine extrem de ambivalentă, care m-a surprins. Oamenii în majoritatea lor nu au părut deranjați de faptul că eram din România, deși mi s-a întâmplat nu o dată să aud românește în jurul meu. În schimb, lângă un parc unde își făceau veacul mai mulți conaționali de-ai noștri musculoși și cu tatuaje verzui-spălăcite, ascultând manele, mâncând semințe și eventual cumpărând câte un tabloid în limba română - da, vândut de un tip cu vesta galbenă, exact ca la semafoarele noastre la ceas de dimineață; carabinierii patrulau cu Alfa Romeo-urile lor negre-vișinii la fiecare câteva minute. Ori că suspectau pe cineva de acolo, ori că știau că e sămânță de scandal în regiune.

Însă după articolul tău, mărturisesc că m-ai făcut curios ca într-o bună zi să vizitez și Spania, deși sper pe cât posibil să nu călătoresc cu low-cost-ul pe care se înghesuie bișnițarii (i-am văzut nu o dată pe aeroportul din Cluj, când vin din direcția Alicante sau chiar Barcelona, cu papornițele pline cu ciorapi contrafăcuți).

Și că ai pomenit de La Rambla, ce m-ar tenta cursa de Formula 1: Marele Premiu al Spaniei e întotdeauna incendiar - mai ales că de obicei e primul din Europa și toate echipele vin să-și arate realizările, după perioadele lungi de teste și cursele de pe meleaguri sud-americane sau australiene. Mă rog, are loc o dată la doi ani la Barcelona, pe Circuit de Catalunya, cu a sa linie dreaptă de peste 1 km lungime, urmată de viraje largi, la care se poate merge cu pedala de accelerație "la fund".

Din păcate, cum cursa tocmai a avut loc, nu mai găsesc prețurile la bilete pentru Spania; pentru Marele Premiu al Angliei, sau pentru cel al Germaniei însă, constat că deși cele mai scumpe locuri sunt la peste 3000 lire (pentru toate cele 3 zile cât ține o cursă de Formula 1), dintr-o secțiune secundară a traseului și doar pentru ziua de duminică a cursei, există bilete și pe la 350 lire (chiar pentru 2 persoane) - deci parcă nu mai e un vis atât de imposibil. Așa că, de ce nu, poate vom avea ocazia într-o bună zi...
avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Re: Barcelona, oraşul inimii

Mesaj Scris de C.Arsene la data de Dum Iun 16, 2013 11:41 pm

Întotdeauna am vrut să ajung la o cursă de Formula 1, dar m-am gândit, totodată, la costul unei asemenea distracţii. Aşa că, acum câţiva ani am zis că merg ori la Istanbul, ori la Budapesta. 

Cum Marele Premiu al Istanbulului a fost scos din Circuit, rămâne Budapesta. Iar oraşul de pe Dunăre e chiar o variantă operativă bună, având în vedere apropierea de ţara noastră. 

Plus că aici există posibilitatea achiziţionării unui bilet de sub 100 de euro care îţi garantează accesul pe mai multe dealuri de pe care se poate urmări la fel de bine cursa. O păturică şi un sandviş pot însoţi distracţia motorizată.

Pe de altă parte, circuitul din Spania este mult mai spectaculos decât cel de la Budapesta, mizele sunt altele, spaniolii sunt mai înfierbântaţi. bouncebouncebouncebouncebouncebouncebouncebouncebouncebouncebouncebounce

C.Arsene
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 73
Points : 171
Join date : 18/04/2013

Vezi profilul utilizatorului http://www.calatorie-fotografie.net

Sus In jos

Re: Barcelona, oraşul inimii

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum