Canon SX150is - compact, practic și dispunând de modul manual

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Canon SX150is - compact, practic și dispunând de modul manual

Mesaj Scris de lucib la data de Vin Mai 17, 2013 2:26 pm

Unul din cele mai reușite aparate compacte de la Canon este SX150IS, un aparat care prin funcționalitate și dimensiuni se apropie mai degrabă de clasa bridge-urilor. Este un aparat destinat amatorilor avansați, care doresc portabilitate și ușurință în utilizare, fără însă a sacrifica posibilitățile de control manual, intervenind cu succes asupra parametrilor expunerii măsurați în mod implicit de electronica aparatului.

Avem astfel posibilități creative mult mai extinse - plus că putem aprecia noi ceea ce dorim să evidențiem și în ce manieră să utilizăm cantitatea de lumină existentă. În acest mod, putem realiza lucruri mult mai bune decât ar dori soft-ul de uz general al aparatului. Practic, avem la îndemână toată flexibilitatea pe care și-ar dori-o un profesionist, într-un corp compact (cu rezerva că, pe senzorul totuși micuț, de 1/2,3", nu vom putea jongla cu câmpul de profunzime în aceeași manieră ca pe un DSLR, iar diafragma minimă (cea mai închisă) este de f/8, astfel încât în cazul în care scena este invadată de prea multă lumină ambientală, la timpul cel mai scurt de expunere, de 1/2500 sec., există riscul ca unele regiuni ale acesteia să fie arse).

Pe de altă parte, faptul că ansamblul optic este foarte compact permite acoperirea unei plaje de focale extinse (5-60 mm, sau 28-336 mm, echivalentul full-frame). Inevitabil că optica nu poate rivaliza nici măcar cu cea de pe obiectivele kit de pe DSLR-uri, dar imaginile sunt totuși de o calitate absolut onorabilă pentru fotografia necomercială, de uz personal (este, totuși, un aparat destinat amatorilor).

Probabil vă întrebați de ce vă recomand SX150is și nu mai noul SX160is, care are cu 2 MPx în plus și un zoom mai generos (și pe care am avut ocazia de a-l testa de curând într-un mall clujean, lăsându-mi o impresie plăcută modul manual complet, ce oferă inclusiv focalizare manuală).

Motivul este că, pe SX150is a fost portată suita de firmware terț CHDK - despre care ați putut citi în postarea CHDK, sau cum dăm săpunierei noastre Canon o viață nouă. Grație acesteia, e rezolvat neajunsul timpului de expunere limitat (poate coborî până la 1/10000 sec.) și devine disponibilă opțiunea salvării imaginilor în formatul RAW - care vă extinde incomparabil posibilitățile de editare ulterioară a imaginilor și de prelucrare unitară a colecțiilor mari de imagini realizate cu aceeași ocazie.

Astfel, a plăti doar 498 lei pentru un aparat capabil de a fotografia RAW și care să cântărească doar 306 grame este chiar tentant. Mă rog, avem nevoie de ceva cunoștințe de informatică pentru a pregăti un card de memorie cu firmware-ul CHDK.. dar putem la o adică apela la un prieten care se pricepe Wink.

avatar
lucib
Membru Distins
Membru Distins

Posts : 563
Points : 1267
Join date : 17/02/2013
Location : Cluj, RO

Vezi profilul utilizatorului http://fotografiecluj.blogspot.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum